duminică, 24 aprilie 2011

Fragment din memoria ironică...

Vârtejul acesta era mai mult decât amețitor. Practic, avea loc o dezmembrare. Și câte nenorocite amintiri îi pot reveni neîncetat... Poate ar fi preferat o amnezie, dar atunci cine ar mai fi fost? Cine ar fi fără memoria asta impertinentă deseori? Își ascunde durerea în împărtășire; durere ce poate fi ușor asociată cu ignoranță din simplul motiv că nu are niciun sens să o resimtă și este prea fricoasă să renunțe la ea.
Timpul salvează totul pentru că în timp devii mai înțelept și privești altfel semnele. Această nouă privire te vindecă... sau poate doar te cicatrizează.
Răbdare... zici?

6 comentarii:

  1. Adevărat că a înviat!
    Sărbători fericite!

    RăspundețiȘtergere
  2. N-am să recunosc niciodată că timpul a trecut în defavoarea mea; înţelepciunea dobândită, sau experienţa cum o numesc mulţi, mă fereşte în schimb de ceea ce fiind copil iubeam cel mai mult: o amnezie a celor întâmplate, uitam repede lucrurile care mi-au făcut sau mi-ar fi putut face rău. Fiind matur, am devenit mai rău!

    Acum am uitat cum reuşeam asta!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu cred că timpul trece în defavoarea cuiva...poate depinde de persoană, în sensul că oamenii atenți la ceea ce se petrece sub amprenta timpului nu au cum să fie defavorizați de trecerea acestuia.
    Revenind, problema care pare să se ivească de ce cele mai multe ori e aceea de a avea răbdare, până și cu timpul; uneori revine o memorie a experienței care face ca timpul să pară a trece și mai greoi...
    Dar poate prin trecerea timpului învățăm și acest truc al unei așteptări relaxate...

    RăspundețiȘtergere
  4. Poate că împăcarea cu tine însuţi poate duce la o aşteptare relaxată, în fond lucrurile acestea nu sunt noi, oameni reuşesc că nu mai dispere, se obişnuiesc cu viteza "vârtejului". :)

    RăspundețiȘtergere