duminică, 31 octombrie 2010

”Lumea crede că sufletul pereche e cineva cu care te potrivești la fix, toți își doresc să fie așa. Dar sufletul pereche e o oglindă, e ăla care își arată toate chestiile care te trag înapoi, ăla care-ți atrage atenția asupra ta însăți, ca tu să-ți poți schimba viața. Probabil că un suflet pereche adevărat e cea mai importantă persoană pe care ți-e dat s-o întâlnești în viață, pentru că-ți dărâmă toate prejudecățile și te obligă să te trezești. Da’ când e vorba să trăiești toată viața cu respectivu’?... Nț. Prea dureros. Sufletele astea pereche ne apar în viață tocmai pentru ca noi să putem descoperi alte fețe ale propriei noastre persoane. După care pleacă.” (Mănâncă, roagă-te, iubește, Elizabeth Gilbert)

vineri, 29 octombrie 2010

Dependență asasină...

Și ești tristă, și te simți mizerabil... Îți spun că tu îți ești călăul, iar tu îmi spui că cineva trebuie să moară.

Descoperi că te simți îngrozitor, știi că tu ești vinovată (știu că ești conștientă de asta, te rog, acceptă), refuzi orice gest care te poate salva... Refuzi să te desprinzi și nu realizezi că te afunzi de fiecare dată când te mai agăți disperată de cineva. Îți spun să te oprești o clipă, să te privești, tu îmi spui că nu ai timp. Doar acum mai ai timp...

Te privesc și văd cum te stingi...oare te vei ridica din cenușa arderii tale? De ce nu te trezești, de ce aștepți ceva, de ce nu cauți în tine revelația de care ai nevoie pentru a te ridica? De ce nu te iubești, femeie?

Cine ești tu până la urmă? Știi? Te ajută ei să-ți dai seama? De ce îi lași să îți încurce pașii?

Tu poți inventa ritmul pentru dansul tău, dar prima dată trebuie să-l înveți singură.

Nu te mai pedepsi, femeie! Trăiește, iubește-te și descoperă-te. Ai timp apoi să te dăruiești în așa fel încât să nu uiți cine ești și ce îți dorești. Acum e timpul să te dăruiești ție... Doar singură poți atinge liniștea de care ai nevoie acum. Oprește-te o clipă!

miercuri, 27 octombrie 2010

Aroma unei clipe extatice...

Un strop al dorinței se topea ușor sub savoarea fierbinte a sânilor ei… El privea unduirea suavă a trupului dominat. Se ascundea de privirea ei posedată și se retrăgea în ungherele raționalului. Nestăpânită, îi trăsese trupul spre ea, îi atingea ușor buzele, îi sărută bărbia, îi mușca ușor urechea stângă, ca apoi să-i sărute gâtul, umărul, se oprise în dreptul claviculei și persistă în mângâieri dornice de a poseda… El o împinsese, îi murmură ceva la ureche,dar pentru ea cuvintele erau stinse. Trupul ei era foc ce se întețea cu fiecare șoaptă neînțeleasă, cu fiecare privire…Începea să coboare spre abdomen, își lăsă vârfurile degetelor să-i mângâie bustul, se îndrepta ușor spre ce avea să-l înnebunească. El încercă din nou să o oprească… Ea îi prinsese trupul în plasa catifelată a pielii ei arzânde, iar acum se afla sub efectul sărutărilor ei pasionale și a privirii ei dornice de extaz. Trupul său devenea incontrolabil, iar ea, cu fiecare atingere, cu fiecare murmur de plăcere a carnalului, devenea tot mai greu de stăpânit. Frapat de parfumul dorinței ce-i invada trupul, începuse să o sărute, să o privească lacom, să o cerceteze și să o descopere…să-i cerșească dăruirea, să absoarbă aroma acestui nou extaz și valuri de căldură le unea trupurile, sub freamăt, sub savoare, sub arome și gesturi articulate și nearticulate deopotrivă… Incontrolabilul îi poseda acum, el mai dornic să o cuprindă, ea mai dornică de a poseda, nu pe el, nu starea, ci aroma acelei dorințe ce avea să le răsfețe trupurile, doar în câteva secunde…Se lăsă pătrunsă ușor de fiorul atingerilor, se lăsă purtată de acesta… Simțea cum toată ființa ei pătrunde un mister neintuit…se lăsă controlată de profunzimea acestuia, îi cuprinsese în străfundul ei întreaga paletă de arome și misterul îi fusese dăruit… se afla într-o euforie ce-i favoriza accesul către arii mult prea extatice pentru a putea fi imaginate. Efectul cathartic al clipei îi domina acum, în timp ce trupurile lor redeveneau proprii. Camera era penetrată de parfumuri ce se dizolvau sub efectul căldurii care le invadaseră trupul și conștiința, trupul și sufletul, cu doar câteva clipe în urmă… Un ultim strop al dorinței se topea ușor sub savoarea fierbinte a privirilor purificate…


duminică, 24 octombrie 2010

O zi perfectă...

Astăzi mă voi bucura de o zi specială. Așadar...

Here we go...

Voi face o vizită clipei prezente...

O zi perfectă tuturor!

Multumesc, Alexandra!

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Trupul metamorfozat...

Alchimia afirmă că ființa umană are, la modul esențial, trei componente: corpul, sufletul, spiritul. Fiecare componentă este, în anumite etape din viața unuia, mai pregnantă decât celelalte. Metafizic vorbind, cele trei par a fi într-o luptă continuă în care spiritul va triumfa. Însă, în viața aceasta, fizic și concret vorbind, cum se manifestă fiecare?

Dacă vorbim despre corp ca și trup fizic, ne putem lega de anumite reacții chimice, dar pe care le resimt ca fiind declanșate de suflet.

Corpul, trupul îl văd ca pe un amalgam de conexiuni și reacții chimice. Le resimt ca fiind declanșate de suflet și simt ființa ca o fuziune dintre principiul feminin și principiul masculin. Esențele spirituale masculine sunt manifestate în mod matern și creator, generând întregul ”univers”. Amorul profund, generator de viață, prin care individualitatea dispare, prin dizolvarea fiecărui partener în celălalt, generează acest echilibru profund, sinteză a elementelor masculin și feminin, ființa androgină.

Când se vorbește despre suflete-pereche se face referire la mitul androginului, însă eu cred că androginul trăiește în fiecare. Suntem ființe duale în care coexistă principiul feminin și cel masculin, indiferent de gen. Cred că în fiecare dintre noi zace o astfel de fuziune care poate fi resimțită profund doar în momentul în care este declanșată fără încercarea de a fi transformată. Elementul declanșator poate fi o persoană cu care avem o comunicare excelentă sau cu care împărtășim anumite valori, poate fi un act sexual intens, poate fi orice experiență care provoacă o deschidere sau o reacție în noi înșine. Fiind construiți ca ființe interdependente, cele mai profunde elemente sunt cele venite de la și prin Celălalt.

Experiențele sexuale sunt cel mai bun exemplu în acest sens. Putem combina detașarea emoțională, în momente care o cer, cu implicarea sexuală, generând un act sexual intens declanșator de experiențe revelatoare. Putem totodată să ne implicăm și emoțional și sexual pentru a obține o experiență unică, profundă, unificatoare.

Nivelul senzorial devine cel din care se nasc sentimentele. Senzațiile sunt cele căutate pentru că ele generează dezamorțirea celor două principii existente în fiecare. Senzațiile trezesc androginul din noi, iar senzațiile profunde le poți găsi doar prin Celălalt.

Corpul, sufletul și spiritul coexistă în ființa umană, în și prin Trupul său, acum și aici.

vineri, 15 octombrie 2010

Perfecțiunea trupului!

Simțea cum trupul i se revolta și cum liniștea aparentă de altădată se transforma în zbucium. Ea este expresie și șoaptă, pasiune și pace. Ea este captivă propriului său trup. Iar tu...

Învăluit de parfumul ce se naște prin pielea ei catifelată și fierbinte uiți de cel ce-ai fost, dar redescoperi ce poți fi. Se nasc dorințe, culmi ale erotismului atins... Minunății intuite cu mecanism automat de exfoliere și protecție aduc eliberare. Iar ea...

Trupul îi vibra incontrolabil și profund...Fiecare fibră din ea era învăluită de senzații explozive. Trup, minte, suflet.

Tu și Ea în întâlnirea în care timpul e jucăuș, timpul e aliat, timpul e asasin... Te îndepărtezi și te aperi, o îngheți în clipă.

Revii neîncetat și păstrezi același sens, revii și ea crește cu fiecare șoaptă, indiferent de mângâiere. Împreună sunteți tot, relație trup- suflet, trupul perfect, cel ce se vede și cel ce nu se vede, în timp ce florile se topesc și reîngheată în palmele voastre...

duminică, 10 octombrie 2010

Timp ștrengar...

O mare parte din viață ne-o petrecem făcând planuri, scheme, prezicând cu multă convingere ce vom face la un moment dat...Nu sunt rare momentele în care acestea sunt date peste cap și ne trezim în situații total opuse celor prevăzute sau planificate. Găsisem pe un blog două întrebări: 1. Ce făceai acum un an? 2. Ce făceai acum 10 ani?

Acum un an ieșeam dintr-un ”plan” pe care mi-l făcusem și pe care nu-l mai recunoșteam sau nu-l mai doream. Rezultatele erau nefavorabile pentru toti cei implicați, cred, pentru mine cu siguranță. Când ne facem niște planuri bine puse la punct, în care credem foarte tare, iar apoi descoperim că nu este ceea ce ne dorim, luăm cu greu decizia de a ne îndepărta de acea schemă, complicată în aparență, pentru că planurile ne dau stabilitate, presupun reguli, obiective, activități... Însă de multe ori regulile se schimbă, obiectivele se modifică, în timp ce activitățile rămân aceleași. Amânăm luarea unei decizii, ne fixăm termene-limită pentru a rezolva o problemă, o întoarcem pe toate fațetele posibile, o gândim, o analizăm, o fărâmițăm în mii de idei și ajungem să o bagatelizăm. Până când? Până ce avem curajul să fim sinceri cu noi înșine și luăm în calcul prezentul și viitorul, nu doar trecutul.

Ce-am făcut în ultimul an? Am învățat despre mine mai mult decât am învățat în toată viața mea. Am luat decizii, unele bune, altele care mi-au dovedit că uneori e bine să avem răbdare, însă, de cele mai multe ori, să ne ascultăm...inima. Am învățat să mă apăr...și de cerșetorul de la colț de stradă, și de directorul postat în fotoliul său de gheață. Am descoperit ce înseamnă să te doară sufletul, fizic... Dar ”timpul le rezolvă pe toate”! Da, pentru că timpul îți oferă posibilitatea să descoperi, să alegi...tu alegi dacă o faci într-un timp mai scurt sau nu.

Acum 10 ani chinuiam un coleg care îndrăznise J să-și lase mâinile conduse de hormonii ce-i invadau corpul. Acum încerc să nu-mi dezvălui metodele sadice prin care l-am potolit pe individ elevelor mele care se simt neputincioase în fața altor mâini, acelorași hormoni. În urmă cu 10 ani visam să le ofer celor dragi recompensa pentru anii în care m-au protejat, încă lucrez la asta J. Același plan, doar că sunt alte reguli și alte activități, însă același obiectiv. Acum 10 ani începeam să mă descopăr altfel, să încep să afirm că ”sunt ca un diamant neșlefuit”J, asta da stimă de sine. Am păstrat-o ;). Acum 10 ani îmi era teamă că nu voi fi iubită niciodată, acum...că voi ajunge să nu mai pot iubi J(cred că peste 10 ani voi râde de gândul ăsta, la fel cum râd de cel de acum 10 ani). Acum 10 ani îmi construiam căsuțe prin copaci, acum mă străduiesc să îmi construiesc una pe pământ. Acum 10 ani mi-era teamă să vorbesc în fața altora, acum turui întreaga zi. Acum 10 ani mă vedeam plină de contradicții, acum văd contradicția ca un pas spre empatie și toleranță. Peste alți 10 ani...Nu știu, planurile se modifică...eu...eu probabil voi ”șlefui” în continuare!J Azi?Azi sărbătoresc!

Tu ce făceai acum un an? Și acum 10 ani?


Worlds apart...

joi, 7 octombrie 2010

Povestea chipului ce s-a preschimbat în ceară...

Lumina și căldura nașterii, savoarea și culoarea copilăriei, focul și zbuciumul maturității...în final: un chip de ceară așezat într-un cavou, răstignit în sufletele unora și ars pe rugul uitării! Răutatea, indiferența, pumnalele mizeriei i-au nimicit sufletul de om, transformându-l în simplu spectator al celui mai însemnat spectacol: propria-i viață. Suferință atroce a sufletului îi alterează fără milă trupul ce refuză să-l îngroape în faldurile acestei obscurități îndurerate. Plutesc miresmele nopții, iar dincolo de întuneric... Lumina și căldura nașterii, savoarea și culoarea copilăriei, focul și zbuciumul maturității...în final: un chip de ceară!

V.U. 3 octombrie 2010!

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Definitely, Maybe

Unii dintre noi recunosc, alții neagă neîncetat, chiar și față de ei înșiși existența...sufletelor pereche J. Fiecare îi dă un nume, fiecare îi dă un chip, dar fiecare speră că va găsi acea persoană alături de care să Simtă. Aș deveni riscant de personală și probabil și subiectivă dacă aș spune ce cred eu că e Simțul acela...Așadar, fiecare cititor să-și ”noteze” propriile dorințe, așteptări, vise...numiți-le cum vreți.

Nu știu dacă aș fi îndrăznit să scriu despre acest lucru, dacă nu aș fi văzut aseară un film deosebit. E una dintre acele comedii romantice adorate de sexul...aromat al universului si poate nu numai [erau și niște versuri: ”Și băieții plâng câteodată...nu-i așa? ;)]. Una dintre poveștile frumoase în care doi oameni se regăsesc în timp și bineînțeles că...trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. Dar da, aveți dreptate, e un film. Însă...

De-a lungul vieții apar și dispar un număr de persoane în viața noastră. Unele lasă urme mai adânci, altele doar te ating subtil... Desigur că mă refer la acele persoane de sex opus, sau nu, depinde de orientarea fiecăruia. Povești frumoase, senzații unice și irepetabile, el/ea e alesul/aleasa etc. Dar se întâmplă ceva...și povestea se destramă. Ne simțim mizerabil, pierduți, negăm, urâm, ne revenim... și o luăm de la capăt sperând să nu ne înșelăm și de data asta. (Poate părea o copilărie, dar sunt convinsă că o despărțire de o persoană pe care v-ați dorit-o și ați și avut-o o perioadă mai mult sau mai puțin îndelungată de timp, însă extrem de intensă din multe puncte de vedere, vă determină să vă reconsiderați anumite judecăți de valoare și poate chiar să aveți dubii că au și existat acele senzații). Mai departe...ne reîndrăgostim, sperăm din nou, iubim din nou, fiind convinși că nu am mai simțit așa ceva, soarele-i pe cer, vântul adie ușor... vine furtuna! Iar cădere, disperare, pierdere, regăsire... Trecutul ciocăne la ușa sufletului tău pricăjit, îți pui întrebări, negi sentimente, mergi mai departe. Nu mai crezi în suflete pereche, nu mai crezi nici măcar în relații speciale, te duci și tu cu valul... Până când ajungi să te simți ca un bătrân singur pe mare. Te îndepărtezi de oameni, dar te îndepărtezi și de tine (și-mi vine în minte o melodie: Dacă pozele ar vorbi..., iar eu te întreb: Tu ai curajul să te întrebi ce-ți dorești cu adevărat?)

Una dintre replicile reprezentative din film este: ”- Ce e un menaje-a- trois? Este un joc pentru adulți pe care îl fac atunci când se plictisesc.” Nu e vorba de un film interzis minorilor ;), însă replica aceasta reprezintă un indiciu semnificativ... Știi, situațiile acelea în care există o a treia persoană... Ceva în genul: astăzi te iubesc eu, mâine mă iubești tu, dar eu voi iubi pe altcineva, iar poimâine altcineva va avea inima ta...Complicat!?

Tu cauți, vrei chestia adevărată, dar...”Uită de chestia adevărată. Nu o găsești tu, te găsește ea.[...] Înseamnă că ajungi la o anumită vârstă și abia atunci ești pregătit. [...] Și cu persoana cu care ești atunci, deveniți una și aceeași persoană. Deci tu spui că nu e cu cine, ci când. Exact.” Aceasta e o ipoteză interesantă. Se presupune că avem nevoie de o serie de elemente de obținut pentru a-l putea vedea și accepta pe celălalt ca făcând parte din noi. De aceea cred că ne și putem îndrăgosti de mai multe ori. În fiecare etapă ești pregătit pentru ceva, iar acel ceva e perfect pentru momentul respectiv. Însă momentul în care ești pregătit cu adevărat îți aduce și persoana potrivită. Știi, e ca și cum ai avea o umbrelă. La început îi vezi utilitatea doar când plouă, însă ajungi să o folosești și pentru a te proteja de căldura prea puternică.

Bineînțeles că mai sunt multe de luat în considerare, însă ideea pe care am încercat să o expun e aceea că în anumite momente din viață facem alegerile în funcție de un menaje- a- trois... Al treilea element poate reprezenta o persoană, un job, un oraș, anumite dorințe, egoism, altruism, posesivitate, aproape orice...

Dacă v-am trezit măcar puțin interesul cu cele de mai sus, vă recomand să vizionați filmul. Eu l-am adăugat deja în lista filmelor preferate J.

Definitely. Maybe...


vineri, 1 octombrie 2010

Enjoy the Ride...

Provocări, decizii, limite...

Dependentă de provocări, nu-și găsea pista de alergat. Neobișnuită, dar nici dornică să aibă o viață liniștită, deși adoră armonia, își selectează cursele, în altele se trezește înscrisă. Presiunea maximă îi aduce rezultate excelente. Dar va fi așa mereu? De fiecare dată e teama de eșec, de fiecare dată o surprinde reușita. Dar acum, acum acțiunile nu sunt independente, apar variabile, necunoscute, mai mult sau mai puțin așteptate. Trebuie să ia decizii...

Decizii dictate când de simț, intuiție, când de rațiune... Cea din urmă trebuie să-i joace feste, primele sunt cele care îi aduc reușita... Dar uită. Mai există și combinații, una fură de la cealaltă. Funcționează... Deciziile aduc provocări noi. Dar limitele?

Limitele se pot updata... O limită depășită aduce o nouă provocare, o nouă decizie...iată și alte limite. Piece of cake... Alte provocări, alte decizii, noi limite...Savurează o cafea admirând trecutul, pornește în cursa spre viitor. Se provoacă, se decide... se întrece!

Bucură-te de cursă, privește în jos și când te afli pe podium, apoi ... înscrie-te în alta. Până când? Până ce poți privi în toate direcțiile fără a te dezechilibra...


Mersi, Alexandra, pentru Morcheeba!:)